Mircea Sandu: „Craiova, doar în Liga a 2-a!”** Ce spune președintele FRF despre cazul „Baciu”

Mircea Sandu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu a ieșit din tiparul conferințelor de presă și a acceptat un interviu cu ProSport. Președintele FRF a răspuns tuturor întrebărilor cu doar câteva ore înainte de pleca la Geneva, unde îl aștepta o ședință a forului european.

La jumătatea lunii februarie, Adrian Mititelu solicita FRF și LPF înscrierea clubului său în Liga I. Oltenii cereau un răspuns până pe 20 martie.

Care mai este situația proceselor cu Adrian Mititelu?
Înainte de orice vreau să precizez un lucru. Nu avem nimic nici cu societatea lui Mititelu, nici cu Universitatea. Problema este că unii încalcă cu bună știință prevederile regulamentare pentru a se victimiza.

Există totuși o decizie favorabilă lor la Curtea de Apel, în prima instanță.
Da, dar sentința nu este definitivă, am atacat-o la Înalta Curte. Trebuie să vă spun, în premieră, hotărârea Curții de Apel nu ne obliga să acordăm dreptul de participare în competiții clubului lui Adrian Mititelu anul trecut, puteam foarte bine să o contestăm și să așteptăm decizia finală de la Înalta Curte.

Și de ce ați acceptat-o?
Voiam să vadă lumea ghemul de minciuni pe care-l învârte Adrian Mititelu. Vă mai spun o noutate, vom cere devansarea termenului de recurs, care a fost stabilit pentru decembrie 2014. Vrem să încheiem acest subiect.

„Doamna primar avea o șansă mare”

Ce răspuns veți da solicitării lui Mititelu?
(pune mâna pe telefon și îl sună pe Adrian Stângaciu, șeful departamentului juridic al FRF. Dialogul curge pe speaker:
– „Adi, solicitarea este semnată de Mititelu? Parcă era suspendat…”
– „A venit pe fax, nu aveam cum s-o refuzăm”
– „Trebuia să-i spui, domnule Mititelu, te rog să ne dați pe cineva care are dreptul să semneze documente”
– „Termenul legal de răspuns este de 30 de zile”)

Deci, ce-i răspundeți?
Din punct de vedere sportiv, Craiova poate avea echipă maximum în Liga a 2-a. Nu suntem „Gică-contra”. Dacă societatea lui Adrian Mititelu îndeplinește condițiile de înscriere și participare într-o competiție, mă refer la stadion, la jucători, la buget, nu ne putem opune. Dacă vine cu societatea care este afiliată la FRF și care este în insolvență, cu bunurile sechestrate, habar nu am cum o s-o facă! Sau poate că autoritatea locală, așa cum Adunarea Generală a decis, dorește și constituie o altă grupare care de fapt să fie continuatoarea Universității, Craiova Maxima sau Știința Craiova. Chiar mă mir că doamna primar nu a profitat de această șansă.

Câte procese mai aveți cu Mititelu?
Trei, dintre care unul este un recurs intentat de avocații lui pentru a nu plăti cheltuieli de judecată. El încearcă să-și creeze o imagine de justițiar care câștigă tot, ceea ce nu este adevărat. Realitatea este că CS Fotbal Club U Craiova SA a căzut în pretenții în fața FRF în cazul a mai multe dispute.

Pe înțelesul tuturor?
A pierdut procesele. De acestea nu mai vorbește nimeni și poate că nici noi nu am fost activi pe această parte.

Dați un exemplu.
Există o decizie a Curții de Apel care spune că actele emise de Federație, inclusiv statutul FRF, nu pot fi considerate acte administrative. E un drum pierdut pentru ei.

Domnule Sandu, numai justiția poate da verdicte în acest caz.
Sigur, și vom fi obligați să le respectăm cu toții.

Steaua, atenționată în „cazul Baciu”

Pentru că tot suntem la probleme de justiție, Bacăul are o decizie definitivă în contradictoriu cu Steaua, în „cazul Baciu”.
Da, cunosc situația. Noi o să-i atenționăm pe cei de la Steaua că trebuie să pună în executare decizia. Au fost la TAS, au mers apoi la un tribunal federal din Elveția.

Nu se pot duce și ei la instanțele civile?
Se pot duce, dar este periculos și pentru ei, și pentru fotbalul românesc. I-am spus și lui Argăseală acest lucru. Dacă n-au fost atenți când au făcut contractele, e treaba lor. Am înțeles că, și dacă murea jucătorul, tot trebuiau să plătească pentru el!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Un FCSB-ist mi-a oprit maşina. Zice 'te-aş mânca'". Moment încheiat incredibil cu Şumudică: "A băgat pumnul în gură"
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×